Despre
Valea Lungă / Langenthal
Biserica-sală gotică fără turn din Valea Lungă a fost construită în secolul al XIV-lea. În secolul al XV-lea, aceasta a fost fortificată cu un zid defensiv aproape circular din piatră de carieră și șase turnuri. Dintre acestea s-au păstrat turnul de poartă din sud și un turn care a fost reconstruit în anul 1981 și prevăzut cu o platformă de apărare. În 1681, biserica a fost amplu renovată, iar în anii 1721 și 1722 s-au făcut mai multe lucrări de reconstrucție. Atunci au fost demolați pereții laterali ai navei și mutați cu o lățime de zid spre interior. Lucrările s-au încheiat în 1725, când s-a realizat tavanul casetat. Traversele și panourile pictate ale acestuia prezintă motive florale și ornamente cu cârcei. În biserică se află un altar baroc de la 1766, al cărui panoul central îl înfățișează pe Isus răstignit pe cruce și are un ancadrament baroc. Orga a fost confecționată de Hermann Binder în anul 1986, folosind fragmente ale orgilor din localitățile Monariu și Dumitra. Peretele tribunei orgii este pictat și poartă o inscripție cu anii 1711 și 1766.
Biserica-sală gotică fără turn din Valea Lungă a fost construită în secolul al XIV-lea. În secolul al XV-lea, aceasta a fost fortificată cu un zid defensiv aproape circular din piatră de carieră și șase turnuri. Dintre acestea s-au păstrat turnul de poartă din sud și un turn care a fost reconstruit în anul 1981 și prevăzut cu o platformă de apărare. În 1681, biserica a fost amplu renovată, iar în anii 1721 și 1722 s-au făcut mai multe lucrări de reconstrucție. Atunci au fost demolați pereții laterali ai navei și mutați cu o lățime de zid spre interior. Lucrările s-au încheiat în 1725, când s-a realizat tavanul casetat. Traversele și panourile pictate ale acestuia prezintă motive florale și ornamente cu cârcei. În biserică se află un altar baroc de la 1766, al cărui panoul central îl înfățișează pe Isus răstignit pe cruce și are un ancadrament baroc. Orga a fost confecționată de Hermann Binder în anul 1986, folosind fragmente ale orgilor din localitățile Monariu și Dumitra. Peretele tribunei orgii este pictat și poartă o inscripție cu anii 1711 și 1766.
Cheile sunt la:
d-na Elfriede Gieb
tel.: +40/785/570 773
sau +40/258/888 597
d-na Elfriede Gieb
tel.: +40/785/570 773
sau +40/258/888 597
Facilități
Picturi murale
Parcare
Alte sugestii
Cund / Reußdorf
Bisericii sală din sec. al XV-lea i se adaugă în 1804 un turn clopotniţă în partea de vest. Pilaştrii turnului prezintă elemente ale barocului târziu. Din zidul de incintă nu s-a păstrat nimic, dar gardul care delimitează astăzi curtea bisericii urmăreşte traseul original al zidului. Corul păstrează încă bolta gotică târzie nervurată, în timp ce tavanul casetat al sălii a fost înlocuit la începutul sec. al XX-lea cu un planşeu tencuit. Un element valoros de mobilier interior este altarul triptic pre-reformă cu reprezentarea Patimilor lui Hristos, care se află astăzi expus în Sighişoara la Biserica din Deal. În cor poate fi admirată strana gotică târzie datată 1532.
Aşezarea
În solitudinea locului dintre Târnava Mare şi Târnava Mică se ascunde satul Cund, aşezare atestată istoric în 1323. Circa 50 de ani mai târziu o parte din sat a fost trecută de la o familie nobiliară la alta. Doar cinci gospodării au rămas libere, în afara domeniilor nobiliare. La 1790 sunt menţionaţi aşa-numiţii „libertini”, ţărani liberi care trăiau în 16 gospodării din Cund aflate în afara sferei de influenţă feudală.
De-a lungul secolelor au avut loc mai multe dispute între nobili pentru dreptul de a stăpîni asupra Cundului.
Cei mai mulţi saşi dintre cei aproximativ 700 de localnici au părăsit satul în anii ’90. Gospodăriile lor au fost preluate de către români şi maghiari, dar şi de un număr restrâns de imigranţi din Germania. Mai multe curţi ţărăneşti au fost restaurate în ultimii ani şi transformate în case de vacanţă.
Cheile sunt la:
Valea Verde Resort
d-l Jonas Schäfer
tel: +40/265/714 399
Cazare:
Sunt dosponibile 40 de paturi în diferite case de vacanță din sat. Mijlocirea prin Valea Verde:
tel.: +40/265/714 399
fax: +40/265/714 395
e-mail: info@cund.de
internet: www.cund.de
adresa: Cund, nr. 119
House Nr. 119, Cund 547647, Romania
Rupea / Reps
În secolul al XV-lea, la Rupea s-a construit o biserică-hală gotică. Bolta gotică din interiorul bisericii a fost înlocuită 200 de ani mai târziu cu un tavan casetat. Potrivit unei inscripții în limba latină, tavanul casetat a fost renovat în anul 1713. Este posibil ca în 1665 să se fi făcut lucrări la șarpanta acoperișului, căci pe una dintre grinzi s-a găsit gravată data de 1 mai 1665. Tribuna orgii a fost pictată în anul 1727. Pentru a putea finanța lucrările de restaurare din anii 1930/31, comunitatea din Rupea a vândut 16 covoare persane. O parte din dantelura în piatră din tribuna de vest s-a păstrat până astăzi. Ancadramentul ferestrelor bisericii a rămas cel din piatră, dar dantelura s-a păstrat doar la ferestra dinspre nord-vest. Mai mult decât atât, pe peretele sudic, deasupra tribunei, se pot identifica fragmente ale frescelor realizate în perioada pre-reformată, care prezintă asemănări cu picturile orientale. S-a păstrat, de asemenea, un tabernacol din perioada goticului târziu, ale cărui uși din lemn sunt pictate în stilul barocului țărănesc săsesc. În interiorul bisericii se mai pot vedea astăzi 17 covoare orientale.
Cheile sunt la:
familia Wagner
tel.: +40/268/260 417
Strada Republicii 139, Rupea 505500, Romania
Reghin / Sächsische-Regen
Splendida biserică din Reghin este unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din oraș, clădit în anul 1330, inițial ca biserică catolică cu hramul Sfânta Maria. Inscripția, care atestă documentar acest fapt, este cea mai veche inscripție cu majuscule, care s-a păstrat în Transilvania. Biserica a devenit evanghelică abia în anul 1551, ca urmare a Reformei luterane.
În anii următori, orașul va cunoaște evenimente nefaste repetate: în timpul răscoalei curuților din anul 1708, un incendiu masiv distruge integral biserica, casa parohială și fortificația. Timp de 70 de ani, biserica a rămas fără acoperiș, până când comunitatea a început reconstrucția, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. Dar această acalmie nu a durat mult: după alți 70 de ani, toată localitatea a fost jefuită, iar biserica incendiată din nou. Abia după aceea, ea a putut fi reconstruită și renovată treptat. Datorită sprijinului sașilor emigrați din Reghin, precum și datorită implicării și străduinței membrilor comunității locale, biserica este din nou deschisă în toată splendoarea sa pentru vizitatori și pasionați – ea este o veritabilă bijuterie în peisajul urban și se bucură de o viață comunitară activă.
Cheile sunt la:
d-na Erika Bencze
tel.: +40/754/580 824
Strada Călăraşilor, Reghin 545300, Romania
Roandola / Rauthal
La Roandola există încă din secolul al XV-lea o mică biserică-sală gotică. Corul poligonal este acoperit de o boltă în rețea și în cruce și este susținut la exterior de contraforturi. În partea de sud se află o intrare cu un ancadrament din piatră în arc frânt. Nava, iluminată de trei ferestre semicirculare, trebuie să fi fost refăcută mai târziu. Pe peretele nordic al corului sunt montate două tribune așezate una deasupra celeilalte, iar pe latura vestică se află tribuna orgii. Orga a fost cofecționată de Samuel Binder în 1857. Prospectul acesteia prezintă caracteristici clasiciste. Peste masa zidită a altarului este așezat altarul clasicist din lemn, din secolul al XIX-lea. Biserica este flancată de un turn-clopotniță scund, ridicat în anul 1792.
Cheile sunt la:
familia Decker
tel.: +40/269/428 218
House Nr. 111, Roandola, Romania
Roadeș / Radeln
În fortificaţia din Roadeş a fost probabil ridicată în sec. al XIV-lea o biserică sală cu cor poligonal şi clopotniţă. Clădirea a fost fortificată în sec. al XV-lea, turnul fiind înconjurat cu un zid masiv ce cuprindea pridvorul, la vremea aceea deschis. Corul şi nava erau protejate de caturi de apărare pe contraforţi, dotate cu guri de aruncare. În lateral a fost ridicată o sacristie pe două niveluri, iar turnul a fost supraînălţat prin adăugarea a cinci niveluri şi a unei platforme de apărare. Majoritatea sistemelor defensive ale corului, navei şi turnului au fost demolate în cursul sec. al XIX-lea. Biserica era înconjurată de un zid de fortificaţie cu zwinger şi patru turnuri de apărare, dintre care trei s-au conservat până în prezent. În interior se remarcă bolta corului în stil gotic târziu, tribunele parţial supraetajate, pictate cu imagini ale bisericii din Roadeş din perioada barocă, înainte ca vechile caturi de apărare să fi fost demolate, precum şi orga din 1838. Valorosul altar triptic din 1533 se află în prezent la Biserica Sf. Ioan din Sibiu.
În luna februarie 2016 turnul bisericii s-a prăbușit parțial.
Aşezarea
Trecutul nu a fost întotdeauna blând cu satul Roadeş: prima atestare documentară a locului datează din 1356. În aceasta locuitorii sunt acuzaţi că ar fi prădat împreună cu colonişti din satele învecinate domeniile grofului Jakobus. În secolele ce au urmat numele satului a fost consemnat în legătură cu diferite reduceri de impozit, acordate în urma mai multor incendii. Mai târziu, în anii 1496, 1523 şi de două ori între 1552 şi 1557 satul a fost din nou mistuit de flăcări. Chiar şi în sec. al XIX-lea localitatea a avut de suferit de pe urma incendiilor. În ciuda acestor lovituri ale sorţii, sătenii nu şi-au pierdut curajul, reconstruindu-şi așezarea din nou şi din nou. Iar în sec. XIII-XIV au construit și o biserică fortificată impunătoare. În ziua de azi, aşezat în mijlocul unei văi idilice, monumentul nu mai poartă urmele ameninţărilor din trecut. Iar de câțiva ani, la poalele cetății, Fundaţia Peter Maffay a pus bazele unei case de vacanţă pentru copii şi tineri traumatizaţi.
Activități
În primăvara anului 2009 a fost înființată „Fundația Tabaluga” care asigură un cămin pentru copii traumatizați departe de mediul lor de viață obișnuit. An de an, copiii sunt primiți la Roadeș unde își pot petrece timpul pe domeniul generos al fostei case parohiale. Mai multe informații găsiți pe site-ul www.petermaffaystiftung.de
Cheile sunt la:
d-na Katharina Fritsch
tel.: +40/757/224 815
Experience Fortified Churches, Romania
Boz / Bußd bei Mühlbach
În centrul satului Boz de lângă Sebeș se află o biserică-sală din perioada goticului târziu, înconjurată de un zid scund. Biserica datează, conform inscripției, din anul 1523. Nava și corul se îmbină armonios fiind de aceeași lățime. Bolta cu penetrații care acoperă nava este decorată cu nervuri din cărămidă. Fațadele bisericii sunt divizate de contraforți. Deasupra acestora precum și la nivelul consolelor au fost construite două caturi de apărare. Accesul la gurile de turnare dintre console se făcea la nivelul catului inferior, în timp ce catul superior de apărare dispunea de guri de tragere. La ambele niveluri se poate ajunge pe o scară în spirală, care se află în partea de nord-est. Construcții asemănătoare se întâlnesc la bisericile din Cloașterf și Dupuș. Constructorul bisericii din Cloașterf este Ștefan Ungar; este posibil ca celelalte două biserici să i se poată atribui tot lui.
În partea de nord, există încă un turn de poartă cu drum de strajă. Inventarul bisericii datează în mare parte din secolul al XIX-lea, în afară de altarul din perioada barocului timpuriu.
Cheile sunt la:
familia Crișan
tel.: +40/258/764 334
Boz 517276, Romania
Buzd / Bußd bei Mediasch
Data exactă a construirii edificiului nu este cunoscută. S-a păstrat însă corul clădit la sfârşitul sec. al XIV-lea şi care odată cu fortificarea realizată în scopul apărării bisericii dinspre partea dealului a fost înălţat prin construirea a trei caturi de apărare, ajungând astfel să se ridice cu mult deasupra navei bisericii. Dispozitivele de apărare, la care se ajunge printr-o mică scară spiralată sunt situate deasupra bolţii pe nervuri. Înălţimea zidului de apărare, care pe vremuri ajungea la peste 6 m a fost redusă, iar turnul de poartă a fost transformat în locuinţă pentru paznicul cetăţii. Portalul gotic din partea de V cu trei retrageri succesive prezintă particularităţile stilistice caracteristice zonei Mediaşului. Interiorul navei bisericii este modelat de tribunele laterale neoclasice, în timp ce altarul baroc domină corul. Aici, lângă tabernacolul gotic se află portalul de acces în sacristie, datând din aceeaşi perioadă. O particularitate interesantă o reprezintă accesul în cetate, realizat în trepte şi închis cu lemn.
Aşezarea
Ce impresionează de la prima vedere la biserica din Buzd este impunătorul cor fortificat. Vârsta respectabilă a edificiului nu este greu de remarcat. Acesta, aşezat pe un versant abrupt, dă impresia că ar fi avut odată intenţia vitejească de a urca pe munte, dar sleit de puteri ar fi renunţat la jumătatea drumului, rămânând să-şi odihnească trupul masiv pe panta abruptă. De fapt în aspectul clădirii se pot deosebi mai multe faze de construcţie, corul şi sala fiind ridicate în etape diferite. În plus, înălţarea neobişnuită a corului a fost dictată de raţiuni defensive: astfel cetatea putea fi apărată şi dinspre partea înaltă a reliefului, poziţia sa avantajoasă permiţând sătenilor să vadă peste vîrful dealului din apropiere, tocmai în valea secundară a Târnavei Mari. Astfel duşmanii care se apropiau erau observaţi din vreme, iar localnicii aveau astfel timp să se pregătească de atacul iminent.
Activități
Program întreţinere acoperişuri
Finanţator: Consistoriul Districtual Mediaș
Costuri: 5.000 EUR
Perioadă: junie-septembrie 2009
Cheia se află la domnul Nicolae Rafa, în incinta fortificaţiei.
Buzd 557056, Romania
Vurpăr / Burgberg
Din basilica romanică ridicată în prima jumătate a sec. al XIII-lea s-a păstrat structura de bază uşor de recunoscut şi multe detalii din această fază de construcţie. Biserica inţială fără turn a fost prevăzută cu o clopotniţă care însă s-a dărâmat în anul 1602, urmând a fi înlocuită într-un final în 1750. Clădirea cu trei nave, cor pătrat şi absidă este acoperită de un planșeu drept din sec. al XIX-lea, în timp ce corul a primit în sec. al XVIII-lea o calotă a vela. În această perioadă au fost instalate şi tribunele laterale. Ferestrele romanice din registrul superior sunt situate în pod după adăugarea noului tavan, însă în partea de nord mai poate fi găsit portalul construit în aceeaşi perioadă, timpanul acestuia fiind decorat cu sculpturi reprezentând fiinţe mitice. Din incinta fortificată de sec. XIV s-a păstrat doar zidul de apărare. În partea de vest a fost construită în 1720 casa paznicului cetăţii, iar în anul 1845 vechea şcoală.
Așezarea
Situat în centrul ţării, judeţul Sibiu a fost întotdeauna un punct de întâlnire al culturilor şi popoarelor. Satul Vurpăr este aşezat în mijlocul judeţului, având la rândul său ca punct central una dintre cele mai vechi basilici romanice din Transilvania. De pe timpanul portalului de nord două fiinţe stranii străjuiesc intrarea: una aduce a leu, iar cealaltă are cap de pisică, corp de peşte şi membre de felină. Ambele flanchează o plantă, ce ar putea fi ori un crin ori Pomul Vieţii. Întruchipând crinul, ar fi un semn al venerării Maicii Domnului. În creştinism Pomul Vieţii apare în mijlocul paradisului şi reprezintă des simbolul însuşi Mântuitorului. În mitologie acest copac este situat în centrul lumii ca axis mundi. Crengile sale se înalţă spre cer, iar rădăcinile coboară adânc în ţărână, el devenind astfel o punte de legătură între cer, pământ şi lumea subterană. Asemeni acestui arbore mitic, planta împietrită şi biserica fortificată din Vurpăr devin mijlocitori între sacru şi laic, cultură şi modernitate, între trecut şi prezent.
Cheile sunt la:
d-l Daniel Lederer
tel.: +40/269/544 325
House Nr. 677, Vurpăr 557295, Romania
Bălcaciu / Bulkesch
Corul pe plan poligonal neregulat al bisericii din Bălcaciu a fost ridicat în sec. al XIV-lea, iar în sec. al XVI-lea a fost înălţat cu trei caturi de apărare. La partea superioară se păstrează şi azi unul dintre exemplele rare de cat de apărare din lemn. Pe partea de nord se află sacristia cu două niveluri, construită în aceeaşi perioadă. Din materialul rezultat din demolarea vechii biserici şi a zidului interior de incintă a fost ridicată actuala biserică hală cu trei nave, cu perechi de contraforţi profilaţi şi boltă semicilindrică. În 1856 se construieşte turnul cu acoperiş ascuţit. Zidul exterior de incintă, de formă circulară păstrează încă patru turnuri defensive de dimeniuni reduse şi turnul sudic de poartă. Interiorul clasicizat al bisericii se bucură de o amenajare unitară în alb şi auriu, cu puţine stucaturi. Acest lucru este valabil şi pentru orga construită în 1820 de către Samuel Maetz, dar şi pentru amvonul bogat decorat.
Aşezarea
Se spune despre comuna situată între Tȃrnava Mică şi Tȃrnava Mare că ar fi fost martoră a întrecerii legendare dintre cele două rȃuri. Sus, în munţii Gurghiului, fiecare apă a pus rămăşag că va ajunge prima la Blaj. Tȃrnava Mare, prevăzătoare şi înţeleaptă, a curs numai ziua, pentru a zări la timp obstacolele din calea ei şi a putea astfel să le ocolească. Surioara ei însă, tȃnără şi cuprinsă de entuziasm, s-a năpustit în vale, fără a ţine cont de bezna ce o înconjura. Astfel a pierdut întrecerea, fiind nevoită să facă mari ocolişuri şi chiar să curgă înapoi pentru a putea să evite piedicile din calea sa. Însă ambiţiei ei copilăroase îi datorăm ţinutul „mesopotamian” unde se află şi Bălcaciu, înconjurat de legende ce povestesc despre tuneluri secrete şi comori blestemate. Cioburi de ulcioare străvechi au fost găsite îngropate în ţărână şi se povesteşte că acestea ar fi fost pline cu nepreţuite comori, pe care însă necuratul le-ar fi preschimbat în cenuşă. Aurul mitic nu va putea fi găsit în acest ţinut, însă aşezarea şi tezaurul său natural etern aşteaptă să fie descoperite iarăşi şi iarăşi.
Cheile sunt la:
d-l Curator Friedrich Zikeli
tel.: +40/258/881 985
House Nr. 116, Bălcaciu, Romania