Biserica fortificatâ Codlea

Biserica fortificatâ Codlea

Biserică Fortificată


Address

Strada Lungă, Codlea 505100, Romania

Despre

Codlea / Zeiden

Cetatea bisericească din Codlea este dominată de turnul clopotniței, care în urma completărilor din diferitele etape de construcție a ajuns să aibă ziduri de 5m grosime. Biserica a fost ridicată în sec. al XIII-lea, iar în sec. al XV-lea a fost transformată în biserică sală gotică. Primele invazii otomane i-au convins pe localnici că au nevoie de o bună apărare. Drept urmare ansamblul a fost înconjurat cu un zid de incintă înalt de peste 8m și gros de 2m, prevăzut cu goluri de tragere și guri de aruncare. La interiorul acestuia se construiesc cămări de provizii, astfel pe lângă vieţile oamenilor fiind protejate și bunurile lor.

Interiorul bisericii este dominat de tavanul casetat pictat, format din 252 de panouri și realizat la început de sec. XVIII. Nu mai puțin impresionantă este orga din 1783, opera maestrului Prause din Silezia, unul dintre cele mai valoroase instrumente din Transilvania, de a cărui cromatică s-a ocupat pictorul Oelhahn.

Așezarea

De pe noua promenadă frumos amenajată în Codlea, vizitatorul poate admira biserica fortificată, având ocazia de a visa la istoria seculară a acesteia. Poate și să-și închipuie cum arăta aceast tablou atât de pitoresc acum 400 de ani, când principele Gabriel Báthory asedia cetatea. El l-a promis locuitorilor și soldaților brașoveni că le va cruța viața și bunurile, dacă vor capitula de bună voie. Însă nu s-a ținut de cuvânt. Soldații brașoveni au fost uciși cu cruzime, iar oamenii principelui au ocupat fortificația. Un codlean, Thomas Göbel, a încercat să treacă de gărzi purtând două urcioare cu vin: a fost oprit și deposedat de băutură. Bărbatul a plecat mânios, doar ca să se întoarcă în scurt timp, părând de data aceasta că se furișează. Din nou a fost prins și vinul i-a fost confiscat. Ceea ce însă nu știau gărzile, era că bărbatul strecurase un somnifer în băutură. Astfel cetatea a fost recucerită în scurt timp, Göbel a fost numit erou și ca răsplată pentru fapta sa isteață a fost absolvit de plata dărilor pentru tot restul vieții.

Cheile sunt la:
Oficiul Parohial Evanghelic Codlea
tel.: +40/268/251 853
adresa: str. Lungă nr. 110
e-mail: zeiden@evang.ro,
sau la d-na Hedda Bardon
tel.: +40/747/169 859
adresa: str. Măgurii nr. 52

Facilități

  • Tur ghidat
  • Picturi murale
  • Muzeu
  • Orgă
  • Parcare
  • Toaletă

Video

Alte sugestii

Biserica fortificatâ Ormeniș

Biserică Fortificată

Biserica fortificatâ Veseud

Biserică Fortificată

Biserica fortificatâ Senereuș

Biserică Fortificată

Biserica fortificatâ Brateiu

Biserică Fortificată

Biserica fortificatâ Petrești

Biserică Fortificată