Biserica fortificatâ Biertan
Biserica fortificatâ Biertan

Biserica fortificatâ Biertan

5.0 3 recenzii
10:00 - 13:00 , 14:00 - 19:00
Închis Opens at 10:00

Biertan 557045, Romania

Despre

Biertan / Birthälm

Biertanul a câştigat în importanţă în Evul Mediu ca o localitate care avea drept de a organiza piaţă, la întrecere cu Mediaşul şi Moşna şi între 1572 – 1867 ca sediu al episcopatului săsesc. Aşa se explică ansamblul impresionant, cu cele trei ziduri de apărare, două zwingeruri şi numeroase bastioane şi turnuri. Biserica-hală cu trei nave, conservată foarte aproape de forma ei originală, a fost ridicată în 1500 pe fundaţiile unei construcţii romanice anterioare. Dintre cele două caturi de apărare ale corului, cel din lemn este demolat în 1803. Interiorul acoperit cu bolţi în plasă pe nervuri adăposteşte numeroase valori, precum amvonul de piatră din 1523, împodobit cu scene în relief şi altarul triptic gotic târziu, cu 28 de panouri pictate susţinute de o structură delicată.

Cu mare măiestrie a fost lucrată uşa sacristiei, de factură gotic târziu, bogat ornamentată cu intarsii şi prevăzută cu o încuietoare complicată, prezentată la Targul Mondial de la Paris din 1889. Încuietoarea acţionează un sistem central complicat, care blochează uşa în 13 puncte, astfel încât tezaurul bisericii să poată fi păstrat în siguranţă în sacristie.

Așezarea
Cu precădere în secolele XVII-XVIII mai-marii comunităţii din Biertan au purtat lupte crâncene împotriva declinului moralităţii. Au încercat să se opună abaterilor în creştere cu reguli stricte şi pedepse straşnice. De exemplu, era interzis băutul în anturaje dubioase şi lâncezeala prelungită la han. Dacă apăreau „incidente premaritale imorale”, nunta se făcea într-o manieră degradantă. Acestea şi încă multe alte poveşti pot fi descoperite de vizitatori la biserica fortificată din Biertan.

Aşa-numita „închisoare matrimonială” pentru cuplurile care doreau să divorţeze a rezistat până azi, dar fără să-şi fi păstrat şi funcţiunea. Clădirea care o ascunde se află în incinta cetăţii Biertan, una dintre cele mai mari şi mai impresionante biserici fortificate din Transilvania. Datând de la începutul sec. al XVI-lea, cetatea este apărată de 3 ziduri de fortificaţie şi 9 turnuri defensive.Odată pe an are loc aici întâlnirea saşilor care locuiesc în Transilvania cu cei care au emigrat în Germania, această întâlnire fiind cel mai mare eveniment de acest gen.

Cheile sunt la:
Parohia Biertan
Tel.: +40/269/842 660
și la d-na Erna Weinrich
Tel.: +40/749/231 199
Librărie pentru vizitatori 

Facilități

Muzeu Orgă Parcare Toaletă UNESCO

altar

Video

Alte sugestii

Bărcut / Bekokten În sec.al XIX-lea, în locul bisericii medievale demolate, doi meşteri din Merghindeal ridică o biserică sală cu bolţi avela pe arce dublouri. Este păstrat însă turnul clopotniţă construit în sec. al XV-lea, prevăzut cu drum de strajă şi scări de acces la nivelurile superioare cuprinse în grosimea zidurilor. Astfel de scări, cu lăţimea de 60-70cm erau uşor de apărat de către un singur om. Fragmentele rămase din zidul de incintă medieval poartă urmele a două turnuri de apărare, precum şi golurile grinzilor ce susţineau drumul de strajă. Aşezarea “Transilvanie, mândră ţară cu puteri şi bogăţii, de Carpaţi împrejmuită, cu verdeaţă răsădită, plai cu aur şi cu vii” sunt versuri traduse de Dan Dănilă, aparţinând imnului saşilor transilvăneni. Însă în istoria localităţii nu a răsunat mereu muzica, ci şi sunetul armelor. Atacurile tătarilor au dus la construirea turnului fortificat, clădire înaltă de 36m, cu pereţi groşi de 3m. Multe legende a ţesut timpul în jurul acestui paznic. Se spune că la ridicarea lui a ajutat un uriaş mărinimos. Însă după încheierea lucrării, de frică, sătenii l-ar fi aruncat într-o fântână, a cărei gură poate fi văzută şi azi în biserică. Chiar şi numele satului este legat prin basme de un izvor al cărui nume se trage din ungurescul “Baranykur”, care înseamnă “Fântâna mielului”. În timpul unei secete groaznice un mieluşel ar fi salvat satul descoperind un izvor ce s-a păstrat până azi. Apa sa limpede a potolit setea locuitorilor secole întregi şi va potoli cu siguranţă şi setea călătorului de azi. Cheile sunt la:  d-na Cornelia Tache tel: +40/721/130 540 Deschis: vara orele 10:00-13:00 și 15:00-18:00 iarna la cerere Cazare: Camere de oaspeți din Centrul pentru Tineret Bărcut 100 paturi d-l Johannes Klein tel.: +40/268/211994 sau d-na Irmgard Oprea tel.: +40/372/748471
Bărcut 507216, Romania
Țigmandru / Zuckmantel Vechea biserică din Țigmandru, sat de iobagi situat pe pământul nobiliar dintre cele două Târnave, a fost demolată în anul 1851. Între anii 1865 și 1870 a fost edificată noua biserică – o biserică-sală cu turn de vest și cor încheiat cu o absidă semicirculară. Biserica se mândrește cu un altar din lemn în centrul căruia se alfă un tablou realizat de pictorul Carl Dörschlag în anul 1869. Este vorba de o reprezentare a lui Isus în Gradina Ghetsimani împreună cu un înger. Din aceeași perioadă datează și orga cu 12 registre confecționată de Samuel Binder în 1865. În biserică se mai află o cristelniță din piatră. Dintre clopotele bisericii din Țigmandru, cel mijlociu este cel mai valoros: acesta provine din perioada pre-reformată și are gravată următoarea inscipție în limba latină „O rex glorie veni cum pace“ („O, rege al Slavei, adu-ne pace!“). Celelalte două clopote sunt dintr-o perioadă mai recentă. La mijlocul anilor ’60, comunitatea religioasă din Măgheruș s-a afiliat celei din Țigmandru. În anii ’90 biserica a fost renovată și a fost sfințită din nou în 2002. Cheile sunt la: d-l Ovidiu Sinedru tel.: +40/758/523 555
Nr. 281, Țigmandru, Romania
Bazna / Baaßen Peste o construcţie romanică existentă se construieşte în prima jumătate a sec. al XV-lea o biserică sală cu cor poligonal. Nu se construieşte nici un turn, dar sala este supraînălţată şi acoperită cu boltă în plasă. Corul îşi păstrează bolta în cruce, iar deasupra lui se ridică trei caturi de apărare şi un drum de strajă cu parapet tip „fachwerk”. În sec. XV şi XVI ansamblul este protejat cu zid de incintă apărat de turnuri defensive, din care se păstrează doar cel de sud, care servea în acelaşi timp ca turn de poartă și clopotniţă. Mai târziu chiar şi primăria a funcţionat aici. Sistemele defensive ale corului au fost demolate în sec. al XIX-lea şi înlocuite de un acoperiş înalt în 4 ape. Pe faţada vestică se păstrează portalul pictat, provenit probabil din perioada romanică a clădirii. Orga, amvonul şi altarul provin din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, iar stranele şi tabernacolul aparţin goticului. Sedilia aparţine perioadei romanice de construcţie. Aşezarea “Miracolul apei de foc”, “Câmpia de sare”, sau “Craterul bizar” sunt doar câteva dintre atracţiile Baznei. Se povesteşte că, demult, un grup de ciobani care se odihnea lângă apa unui lac în apropierea comunei s-a hotărât să alunge frigul înţepător al nopţii aprinzând un foc. Abia a apucat prima scânteie plăpândă să lumineze feţele obosite ale bărbaţilor, când expresia lor s-a preschimbat în nedumerire şi groază: o scânteie a atins suprafaţa apei, dar în loc să se scufunde şi să-şi dea duhul, ea a înflorit, s-a înălţat, a crescut şi în câteva secunde apa roşie a lacului a fost cuprinsă de valuri de foc. Această întâmplare a stârnit atâta vâlvă, încât însuşi contele Valentin Frank von Frankenstein a redat-o liric în operele sale. Doar odată cu trecerea anilor fenomenul a putut fi explicat ştiinţific: apa sărată conţine gaze combustibile, fenomen care i-a adus Baznei faima de azi. Băile cu izvoarele sale fizioterapeutice, natura, biserica fortificată, parcul, toate oferă sănătate, oferă pace şi aventură, relaxare şi activitate, acestea variind doar în funcţie de dorinţele vizitatorului. Cheile sunt la: d-l Ioo Eugen tel: +40/742/319 267 Informații turistice: deschis: luni–vineri, orele 09.00–17.00 str. Avram Iancu e-mail: info_bazna@sibiu-turism.ro Cazare: Cazarea este posibilă in fosta casa parohială evanghelică 9 paturi, 5 dormitoare, bucătărie, debara, baie cu duș și toaletă d-l Ioo Eugen tel: +40/742/319 267 adresa: Bazna, nr. 465
Nr. 465, Bazna 557030, Romania
Țapu / Abtsdorf bei Mediasch Biserica fortificată din localitatea Țapu este așezată pe o colină în Podișul Secașelor. Zidul de incintă oval și realizarea lui din piatră de râu indică faptul că această construcție s-a făcut înainte de apariția armelor de foc. Judecând după sculpturile gotice, biserica a fost construită pe la 1400. Zidul de incintă, care are o înălțime de peste șase metri, mai păstrează urmele unor drumuri de strajă situate pe două niveluri. La partea interioară a zidului se pot identifica guri de tragere precum și găurile unde erau fixate grinzile care au susținut odinioară drumurile de strajă. În anul 1625, ferestrele gotice ale navei au fost înlăturate și turnul, probabil, demolat. Faptul că aici a existat un turn o dovedește grosimea zidului care încheie spațiul dreptunghiular între cor și navă. A doua transformare a avut loc în 1838, când s-a construit un portic în partea de nord – în fața intrării de astăzi –, când s-a zidit portalul din vest și s-a realizat portalul simplu din partea de sud. În Evul Mediu, lângă zidul de incintă sudic se afla o capelă care a fost însă demolată în 1852, piatra de construcție fiind utilizată pentru ridicarea unei școli. Ornamentația modestă a bisericii este o dovadă a stării economice precare a satului. Altarul baroc, simplu, datează din 1712. Cheile sunt la: d-l Cristian Biemel tel.: +40/768/080 713
House Nr. 314, Țapu, Romania
Zlagna / Schlatt Nu se cunoaște nimic despre edificarea micii biserici gotice din Zlagna. Zidurile din piatră, corul cu o închidere poligonală, ferestrele semicirculare precum și deschiderile rotunde în fațada de vest indică faptul că a fost construită în secolul al XV-lea. Nu s-au găsit inscripții pe pereți și nici în arhiva parohiei nu există vreo referire la construcția bisericii. Mai târziu, în biserică s-au montat tribune pe trei laturi, iar în 1793, nava a fost acoperită cu un tavan casetat. La doi metri de clădirea bisericii, spre sud-est, se află un turn-clopotniță care și-a primit forma actuală între 1828 și 1830. Panoul central al altarului simplu de la 1670 îl prezintă pe Isus în Grădina Ghetsimani la poalele Dealului Măslinilor din Ierusalim. Tabloul altarului este flancat de două colonete pe care stau doi îngeri. Cristelnița (furată de Paște în 1997) și amvonul nu au o valoare artistică deosebită, dar sunt o dovadă a situației economice precare a locuitorilor satului, care a fost supus unor diverși stăpâni până la abolirea iobăgiei. Cheile sunt la: d-na Valerie Russu tel.: +40/758/934 193
House Nr. 41, Zlagna 557040, Romania
Motiș / Mortesdorf Biserică-sală gotică din Motiș a fost construită în secolul al XIV-lea. Nava este astăzi acoperită cu un tavan plat, iar în cor s-a păstrat o boltă în cruce din perioada gotică. Arcul triumfal ogival nu este profilat. În secolul al XV-lea, biserica a fost împrejmuită de un zid defensiv poligonal fortificat cu turnuri, dintre care trei s-au păstrat până azi. Pe turnul din est este marcat anul 1648. Între 1832 și 1835, unul dintre turnurile defensive a fost supraînălțat și transformat în turn-clopotniță. O parte din zidurile de incintă au fost demolate în 1875 pentru a face loc unei școli. Zidul de incintă, care s-a păstrat, încă atinge o înălțime de trei până la patru metri în interiorul curții cetății. În comparație cu bisericile învecinate din Valea Viilor și Moșna, biserica din Motiș este mai modestă. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au construit tribune pe trei laturi din interiorul bisericii. Pe latura nordică s-a adăugat o a doua tribună deasupra primei. Anterior, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, nava bisericii fusese prelungită către vest. În cor s-a păstrat un tabernacol înzidit. Nava bisericii și corul au șarpantele separate. Acoperișul în două ape al bisericii are în partea de vest un frumos fronton ascuțit pe care este inscripționat anul 1718. Cheile sunt la: d-na Nina Laza tel.: +40/743/416 090 sau +40/746/085 643
Motiş 557291, Romania
Marpod / Marpod La fel ca majoritatea bisericilor de pe Valea Hârtibaciului, și biserica parohială din Marpod a fost inițial o bazilică cu trei nave. De la acesta s-a păstrat un capitel romanic, care a fost încorporat în construcția primului pilastru din partea sudică a bisericii. În anii 1494 și 1504, Marpod a primit un sprijin financiar de la administrația Provinciei Sibiului a Celor Șapte Scaune pentru lucrări de construcție la turn. Din acea perioadă s-au mai păstrat unele părți ale pereților laterali ai navei bisericii și fragmente ale fortificației. Modificările din perioada 1785-1798 i-au conferit bisericii din Marpod înfățișarea de astăzi. Biserica este împrejmuită de un zid de apărare dreptunghiular, în colțurile căruia se aflau odinioară patru turnuri, dintre care azi mai există numai turnul din nord-est și cel din sud-est. Vechea primărie a fost construită în locul zidului incintei din partea de sud. Altarul format din trei părți are în centru un tablou reprezentativ pictat în anul 1926 de pictorul sibian Hans Hermann și este flancat de statuile a doi apostoli. Orga cu prospect baroc a fost confecționată în 1762 de Johannes Hahn, reparată în 1817 de Samuel Maetz și restaurată în 1985. Cheile sunt la: Wilhelm Schneider tel.: +40/269/250 465 sau +40/742/459 805 Vizitatorii sund rugate să se anunțe în prealabil.
House Nr. 314, Marpod 557135, Romania
Iacobeni / Jakobsdorf bei Agnetheln Biserica-sală gotică din Iacobeni, închinată Sf. Iacob, a fost ridicată în secolul al XIV-lea. La sfârșitul secolului al XV-lea, nava a fost acoperită cu o boltă în rețea în stil gotic târziu. Transformarea în biserică fortificată s-a făcut în jurul anului 1500, când, în partea de vest, a fost ridicat un turn masiv cu drum de strajă din lemn. Deasupra sacristiei a fost înălțat încă un turn de apărare cu cinci niveluri. Peste biserică s-a construit un nivel de apărare în consolă, susținut de 15 arcade. Din anii 1990, biserica din Iacobeni a permis accesul temporar unei alte comunități religioase spre folosință. În această perioadă s-au făcut niște modificări constructive în special la interior, care nu au respectat cerințele de protejare a monumentului. Din vechiul inventar al bisericii s-au păstrat totuși, printre altele, un epitaf al preotului Michael Schullerus (de la 1748), precum și panourile pictate ale tribunelor din secolul al XVIII-lea. Cheile sunt la: d-l Achim Vintea tel.: +40/746/707 799 sau +40/741/928 545
Iacobeni 557109, Romania
Apoș / Abtsdorf bei Agnetheln Numele localității Apoș (Abtsdorf) are legătură cu mănăstirea cisterciană de la Cârța, în a cărei parohie se afla în secolul al XIV-lea. În Evul Mediu, biserica-sală cu cor poligonal era împrejmuită de un zid de incintă. Lucrările de fortificare au continuat în secolul al XVI-lea. Modificări structurale au fost realizate în secolul al XVIII-lea, când s-a construit pentru prima oară un acoperiș din țiglă și s-au montat ferestre noi. În final, în anul 1799 s-a încheiat construcția turnului-clopotniță, de sine stătător, sub conducerea meșterului constructor Michael Salzer din Biertan. În 1913, odată cu ridicarea clădirii școlii, au fost înlăturate ultimele fragmente ale zidului medieval de incintă. Altarul neogotic, cristelnița și orga au fost realizate în secolul al XIX-lea. Astăzi biserica este întreținută de centrul ecvestru „Villa Abbatis“, care își are sediul în fosta casă parohială. Cheile sunt la: d-l Mihai Barbu tel.: +40/724/736 025
Apoș 557036, Romania