Ambulanta pentru Monumente - Transilvania Sud
Partner
About
Proiectul Ambulanţa pentru monumente inițiat de către un grup de iubitori ai patrimoniului și derulat de către Asociația Monumentum îşi propune să acţioneze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil prin punerea în siguranţă a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare din sudul Transilvaniei, până când acestea vor putea fi restaurate.
Pentru obţinerea unor efecte pe termen mediu si lung , proiectul işi doreşte o mai bună implicare a societăţii civile şi creşterea societăţii filantropice din România pentru prezervarea patrimoniului imobil.Astfel, regula după care funcționează proiectul este simplă: acolo unde există cel puţin un sprijin pentru achiziţionarea materialelor necesare punerii în siguranţă, „ambulanţa” și voluntarii se vor ocupa de punerea în siguranță a acelui obectiv. Proiectul pilot a fost co-finanțat prin Administrația Fondului Cultural Național și este sprijinit de către Alteța Sa Regala Prințul de Wales si Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture
*Sursa: https://www.facebook.com/ambulantapentrumonumente
*Sursa: https://www.facebook.com/ambulantapentrumonumente